Trupa poate realiza spectacole de înaltă calitate artistică, show-uri ce pot cuprinde o gamă largă de genuri de dans, alese dintr-un repertoriu vast.
Din echipa noastră fac parte dansatori profesioniști cu rezultate deosebite, atât în cariera artistică, cât și la concursuri naționale și internaționale. Fie că este vorba de balet, dans modern sau dans de societate, ei vă vor impresiona fără îndoială prin talent, expresivitate și dăruire.
Pachetele pe care le oferim cuprind momente de dans pe care le stabilim împreună, în cele mai mici detalii, în funcție de specificul evenimentului pe care îl organizați. Oferta noastră este personalizată și flexibilă, adaptată solicitărilor dumneavoastră și recomandărilor profesioniștilor cu care lucrăm.
Prețul unui spectacol variază în funcție de durata programului artistic, numărul de artiști implicați, distanța față de Iași a locației evenimentului și numărul de momente alese din ofertă.
Dacă nu regăsiți în repertoriul nostru genul de dans dorit, la cerere putem realiza special pentru evenimentul dumneavoastră momentul artistic dorit!